Anul 2025 a început cu noutăți spectaculoase în lumea alergării montane și a ultramaratonului. Am asistat la schimbări neașteptate de echipe, debutul unui format nou pentru World Trail Majors și lansarea celor mai noi modele de pantofi de alergare.
Schimbări în echipe
Tom Evans se alătură echipei Asics
Finalul anului trecut a fost marcat de anunțul lui Tom Evans, care după 6 ani alături de Terrex, a decis să schimbe echipa. Pe 28 decembrie 2024, Evans a mulțumit Terrex pentru colaborare și a promis o nouă aventură. Pe 23 ianuarie 2025, Asics și Evans au confirmat oficial parteneriatul.
Cu unul dintre cei mai buni ultramaratoniști din lume în echipă, Asics promite noi inovații în colecțiile lor de trail running.

Photo Credits: Asics Instagram Account
Francesco Puppi devine parte din echipa Hoka
La începutul anului, Francesco Puppi și-a anunțat plecarea de la Nike, invocând un conflict de valori personale în urma unei campanii publicitare. Pe 23 ianuarie, Puppi a confirmat parteneriatul cu Hoka pentru următorii trei ani.
Francesco Puppi va alerga sub deviza „Fly Human Fly”, așteptăm cu nerăbdare să vedem dacă aceasta i se potrivește.
Caitlin Fielder trece la Terrex
După 3 ani cu Salomon, Caitlin Fielder a început 2025 cu o schimbare. Pe 31 decembrie, ea și-a anunțat despărțirea de Salomon, iar la începutul anului, s-a alăturat echipei Terrex.
Alte mutări notabile:
- Mădălina Florea: pleacă de la Salomon Team; momentan nu are o nouă echipă.
- Leonard Mitrică: se alătură Joma Trail Team.
- Tobias Geiser: devine membru Dynafit, după victorii impresionante în 2023 și 2024.
- Frédéric Tranchand: trece de la Scott la Merrell.
- Ikram Rharsalla: de la Millet la Joma Trail.
- Jordi Gamito: schimbă Brooks cu Altra.
O listă completă a schimbărilor poate fi găsită aici.
World Trail Majors 2025: Debut la Hong Kong
Circuitul World Trail Majors a început cu Hong Kong 100k, introducând pentru prima dată un format și pentru curse mai scurte, de 50k. Atât cursa de 56k (2010m diferență de nivel), cât și cea de 103k (4500m diferență de nivel) fac parte din circuit.
În februarie, urmează:
- Black Canyon Ultras (8-9 februarie)
- Transgrancanaria (19-23 februarie), cu sportivi de top precum Jonathan și Henriette Albon, Tom Evans, și Judith Wyder.
Mai multe informații pe worldtrailmajors.com.
Stian Angermund: un nou capitol
Stian Angermund, cunoscut pentru recordurile sale la OCC și Zegama-Aizkorri, a fost implicat în controverse în 2023, în urma unui test antidoping. Într-un podcast recent, Angermund vorbește despre o reducere a pedepsei cu șase luni, care i-ar permite să revină mai repede în competiții. Mai multe detalii sunt disponibile în podcastul FreeTrail Podcast.
Lansări de pantofi – ianuarie 2025
Luna ianuarie vine cu lansări importante:

Photo Credits: Hoka Bondi 9 – InfinityRun.com
- Hoka Bondi 9 – preferatul meu, cu inovații la partea superioară și talpă.
- Saucony Peregrine 15 – noi schimbări la partea superioară și talpă.
- Asics Nimbus 27 și Trabuco 13, adidas Adios 9, New Balance 880 V15 – toate aduc îmbunătățiri semnificative.
- Mizuno Wave Inspire și Rebellion Pro 3 – cu focus pe partea superioară.
Startul anului 2025 promite multe surprize și momente memorabile pentru pasionații de trail running și alergare montană. Rămâneți alături de noi pentru a descoperi mai multe povești și rezultate din lumea alergării!

Leave a comment