Golden Trail World Series – marea finală – Il Golfo Dell’Isola Trail Race

După o serie de 6 competiții în care sportivi din toată lumea și-au disputat supremația, totul se rezumă la o singură cursă, finala din Il Golfo dell’Isola, Italia.

Primii 30 de bărbați și primele 30 de femei din circuitul GTWS de anul acesta se vor lupta pentru titlurile de campion/campioană mondial/ă pe curse scurte la nivel mondial, timp de patru zile în Italia.

Photo Credits: GTWS

La fete, Sophia Laukli a dominat anul acesta circuitul internațional de alergare montană, iar toți ochii sunt ațintiți în primul rând către ea. Tânăra sportivă americană, în vârstă de 23 de ani din Salt Lake City se află în fruntea clasamentului la Golden Trail World Series. Ea a câștigat trei dintre cele patru curse în care a concurat și s-a clasat pe locul al doilea în cealaltă, făcând-o favorită pentru a câștiga evenimentul final din acest weekend, cât și titlul general al seriei.

În doar al doilea an ca alergător montan profesionist și în al treilea an de curse competiționale, Laukli a fost o forță aproape imbatabilă în unele dintre cele mai emblematice curse montane scurte din lume, din SUA și Europa. Laukli a câștigat Maratonul Mont Blanc de 42 km (26,2 mile) pe 25 iunie la Chamonix, Franța, apoi s-a clasat pe locul secund în cursa DoloMyths de 22 km (13,6 mile) pe 15 iulie la Canazei, Italia. A urmat o victorie la cursa montană Sierre-Zinal de 31 km (19,2 mile) pe 12 august în Elveția și o victorie la cursa Pikes Peak Ascent de 13,3 mile din Manitou Springs, Colorado, pe 16 august.

Clasamentul din sezonul regulat s-a bazat doar pe primele trei performanțe ale unui atlet, așa că Laukli a adunat un total maxim de 600 de puncte din cele trei victorii ale ei. Cu toate acestea, ambele curse din finală sunt importante pentru șansele lui Laukli de a câștiga titlul general, deoarece elvețiana Judith Wyder este la doar 12 puncte în spatele ei, cu 588.

Judith Wyder este un exemplu în tot ceea ce a făcut de-al lungul carierei, a revenit după niște probleme de sănătate care au ținut-o departe de ceea ce iubește să facă, alergarea montană, într-un sezon în care are două victorii, la DOLOMYTHS (unde a învins-o pe Laukli) și la MAMMOTH și un loc secund la PIKES PEAK (învinsă de Laukli).

Parcursul celor două sportive le clasează ca favorite absolute în clasamentul acestui sezon și la titlul din finală.

Photo Credits: GTWS

Top 10 al sportivilor calificați în finală este:

Masculin: Remi Bonnet (SWI, SALOMON), ROBERTO DELORENZI (SWI, BROOKS TRAIL RUNNERS), MANUEL MERILLAS (SPA, LAND/SCARPA/OQUENDO), ELI HEMMING (SUA, SALOMON), PATRICK KIPNGENO (KEN, RUN2GETHER), PHILEMON OMBOGO KIRIAGO (KEN, RUN2GETHER), BART PRZEDWOJEWSKI (POL, SALOMON), ELHOUSINE ELAZZAOUI (MOR, HOLYFAT), DANIEL OSANZ (SPA, ADIDAS TERREX), DANIEL PATTIS (ITA, BROOKS TRAIL RUNNERS). Românii BOGDAN DAMIAN și LEONARD MITRICA se află pe locurile 15 și respectiv, 17.

Feminin: SOPHIA LAUKLI (USA, SALOMON), JUDITH WYDER (SWI, HOKA/REDBULL), MALEN OSA (SPA, SALOMON), SYLVIA NORDSKAR (NOR, HOKA ONE ONE – D?LHIE), MIAO YAO (CHI, SALOMON), THERES LEBOEUF (SWI, TEAM LEBOEUF-COMPRESSPORT), CAITLIN FIELDER ( NZD, SALOMON), DANIELA OEMUS (GER, SALOMON), MADALINA FLOREA (ROU, CSM SIGHIȘOARA), ELISE PONCET (FRA, TEAM MILLET).

Clasamentul complet înainte de finala GTWS se poată găsi aici.

Photo Credits: JORDI SARAGOSSA / GTWS

Finala Golden Trail World Series se va desfășura pe dealurile tehnice ale Rivierei Italiene. Aceasta va fi alcătuită din câte două probe atât pentru fete cât și pentru băieți, un prolog și o cursă de 24 km pe traseele italienilor cu priveliști frumoase asupra Mării Mediterane. Prologul (cursa de aproximativ 8,7km) va începe joi cu proba feminină (16:30 ora locală) și vineri cu proba masculină (16:30). Cursa lungă (24km +1200m) va avea loc sâmbătă la feminin (10:00 ora locală) și duminică la masculin (10:15 ora locală).

Photo Credits: http://www.ilgolfodellisolatrail.com

Ce este specific cursei lungi din cadrul finalei este faptul că va exista un singur punct de hidratare prin care se va trece de mai multe ori, limitând atât impactul asupra mediului, cât și facilitând interacțiunea cu fanii care vor putea sta în zona respectivă ca să își încurajeze favoriții.

Astfel cursa montană principală începe cu start din satul Noli, trimite alergătorii pe un traseu conceput oarecum în formă de floare — cu o serie de bucle mici și urcări și coborâri ascuțite care se întâlnesc la un centru, ca în cele din urmă, cursa se întoarce și se termină în Noli.

Cursele finale ale Golden Trail World Series vor fi transmise în direct în 70 de țări prin EuroSport TV.

Se vor putea urmări live și prin streamul de pe canalul de YouTube GTWS.

Finala feminină va fi live aici .

Finala masculină va fi live aici.

Photo Credits: GTWS

În teorie nu este un traseu care să îl avantajeze pe Bonnet, având urcări scurte și coborâri tehnice, el fiind cunoscut pentru timpii săi pe urcările foarte lungi și coborârile alergabile. Asta poate fi un atuu pentru adversarii acestuia. În timp ce la fete, în lupta strânsă se pot produce surprize la orice pas.

Cine vor fi încoronați regele și regina circuitului GTWS vom ști după acest weekend.

Voi pe cine pariați?

Scris de către: Alergător cu jumătate de normă

Leave a comment