RunningPedia

“Don’t be afraid to be ambitious about your goals. Hard work never stops. Neither should your dreams.” – Dwayne Johnson

——————————————————————————————————————————————

Jurnal de alergător amator – pregătirea pentru primul meu Ultra (sau trecerea peste distanța de 30k):

De ce m-am apucat de alergare?

De ce am evoluat atât de mult?

Si de ce încă îmi doresc să mă văd evoluând?

Este aproape de miezul nopții, o noapte de weekend. De peste 3ani am dat serile în oraș, pe nopțile în care îmi doresc să mă odihnesc bine. Da, este mai sănătos, mai semnificativ. Dar tot nu îmi pot răspunde la aceste întrebări.

Unii ar spune că 21k nu mai sunt o provocare pentru mine și că ar trebui să caut provocări mai mari. Dar unde este limita, la km sau la viteză? Sau de ce m-aș lăsa influențată de alții?

Uneori am tendința să fiu inconștientă, să plusez prea mult, să mă scot din zona de confort, să mă lupt cu niște demoni pe care îi văd doar eu.

——————————————————————————————————————————————

Într-un moment de inconștientă, după cursa din La Palma, m-am decis 100% să mă înscriu la prima distanță mai mare de 30k (în mintea mea deja mi se întiparise de ceva vreme ideea aceasta, dar așteptam să trec peste a 2a cursa target cu brio, ca sa imi permit arogante).

Și așa am ajuns să mă înscriu la 50k cu aproape 1600m diferență de nivel, cu doar 4 săptămâni de antrenamente rămase în momentul în care m-am înscris. Veneam după prima săptămână pe anul acesta, în care nu alergasem deloc din cauza febrei musculare de după participarea la Transvulcania.

Acum la mai puțin de 10zile până la start am reușit să adun 236,5km și 5.503m diferență de nivel. Probabil puțin pentru ce mă așteaptă. Deși am încercat să adaug pe cât de mulți km, mai mult de atât nu am putut, nu am avut timp și mai ales energie. Nu e o alegere deșteaptă să te înscrii la o asemenea provocare din scurt, mai ales dacă din punct de vedere mental nu te poți controla.

Astăzi am avut ultimul antrenament mai solicitant, urmează o perioada în care se scade din viteza, las mușchii să își revină, scot oboseala din oase și să încep să “bandajez” psihicul.

Antrenamentul de azi a fost un tempo pe 20k, 5k alergare ușoară (încălzire) + 5k la ritm de 5’/km (mie mi-a ieșit o medie de 4’55”/km) + 5k revenire între repetări (a ieșit o medie de 5’40”/km) + 5k la ritm de 4’50”/km sau mai tari (media a ieșit la 4’40”/km).

Dacă pe primii 5km am stat cu manușile (erau 8 grade), pe a 2a parte de tempo am scăpat de manuși și m-am încălzit, pulsul era sus (cum mă așteptam având în vedere cât de obosită mă simțeam dinainte să încep antrenamentul). Pe a 3a parte de tempo am început să simt frig, mașinile au început să fie din ce în ce mai multe pe strada pe care am dat alergarea, noxele încep să mp deranjeze, frig, dar cât de cât am reușit să îmi controlez pulsul (ca să fie mai jos, că urma să se îngroașe gluma pe ultimii 5km).

În timp ce alergam ultimii 5km, mintea “mi-a zburat” mai mult, km 16 a trecut destul de repede, am plecat prea repede din prima, încă nu reusesc să mă abțin să nu plec tare din start. Km 17 a mers la fel de ușor, doar că mintea s-a întors la realitate, iar km 18 aproape “m-a îngropat”, mi-a trecut prin minte să îi pun capăt antrenamentului, dar din păcate eram la capătul străzii, ăla în care mai aveam 1km până acasă, așa că nu era o soluție… Am zis că ar fi momentul să împing în picioare, să găsesc ceva energie și să merg pe tot ce se poate pentru cât a mai rămas, km 19 și 20 au folosit toată energia rămasă. Astăzi și 20km s-au simțit ca o provocare, sper ca pe 1 decembrie, cei 50k să fie o provocare de care voi reuși să mă bucur.

Paragrafele de mai sus sunt extrase din jurnalul propriu dinaintea cursei. Ziua cursei m-a găsit pe lista de favorite, conform ITRA/UTMB index eram a 8a favorită. Ca de fiecare dată, această organizare pe listele de favoriți îmi aduce atât emoții în plus cât mă și ajută să conștientizez și să mă mobilizez pentru ceea ce urmează.

Mă aflam în zona de start a cursei unde m-am întâlnit cu alți cunoscuți, am schimbat câteva cuvinte și am început încălzirea. Îmi amintesc dimineața respectivă ca și cum s-a întâmplat ieri, nu am cum să uit că la ora 8:00 s-a dat startul, ora respectivă nu a fost și nu este încă o oră potrivită pentru mine… S-a intonat imnul și am plecat la ”luptă”… deșteaptă-te române din somnul cel de moarte, în care te-adânciră, barbarii de tirani. A mers cu mine în minte până la prima trecere care avea o ușoară coborâre, pe un pământ înghețat, unde am căzut pentru prima dată…. absolut promitător acest început…

Continui traseul și în primii 3k am ”adunat” deja două căzături, aproape o rătăcire… era clar că nu mă trezisem încă. Din spate încep să mă prindă prietenii mei cu care m-am înscris la cursă și atunci îmi dau seama că e posibil să fi pornit mult prea tare. Mă uit la ceas și nu părea că am făcut asta, continui o perioadă cu ei, până începe urcarea și decid că ar trebui totuși să continui cu planul de acasă și anume să duc cursa în zonele de efort 3-4, așa că încetinesc puțin, rămân singură…

Și urc un pic, mai cobor un pic și mai urc și mai cobor, îmi prind prietenii din urmă pe la km 15, mai exact pe unul dintre ei care îmi zice că a lăsat-o mai încet, că nu se simte bine. Adevărul era că nici eu, eram la km 15 și mă gândeam ”de ce fac asta?!”. Dar am continuat din inerție, trec CP de la Livadă ( aproximativ km 21,3 cu aproximativ 890m urcați) în aproape 2h. În mintea mea m-am panicat, primul gând a fost ”merg prea repede, nu voi putea duce cursa până la final sau mă voi târî la propriu pe ultimii km.

Am mai încetinit puțin, sau cel puțin așa credeam eu. O lălăi eu pe traseu, era km 27, aveam deja 2l de apă băuți și 6 geluri consumate, nu mi-era foame, ceva energie aveam, dar nu trecusem încă de km 32(maximul de km făcuți de mine într-o singură alergare). Eram fericită, nu mă deranja nimic din punct de vedere fizic, psihic încă mă întrebam ”cum va fi după km 32?!”.

În drum spre CP de la ”La Villa” mai prind încă un prieten din urmă, alergăm împreună o vreme și apoi pe coborâre ne despărțim, m-am dus, doar era coborâre nu aveam să mă abțin foarte tare. Am dus un ritm bun, dar precaut. Fără să îmi dau seama depășisem bariera de 32k iar eu aveam energie si putere în picioare, era încă timp să fac o cursă extrem de bună sau să o fac praf…

Am decis să alerg mai tare decât până atunci, să atac din spate și să recuperez locuri. Recuperasem între km Livada și Vâlcele câteva locuri (128 până la 116), dar acum aveam încă 17km în față și multă energie rămasă. În urmărirea mea am decis să recuperez mai ales locuri în clasamentul feminin, așa că orice fată pe care o vedeam în fața mea era target direct. La un momentdat am depășit în jur de 3 fete și am rămas cu una singură pe care o vedeam aproape, dar o știam, știam că e antrenată, îi știam istoricul sportiv și mai știam că acea bătălie nu mai are suficienți km de parcurs ca să o pot depăși.

O ultimă bucată la final, 300m, dar nu au fost suficienți decât pentru un loc 6 la open feminin pentru mine, dar odată cu parcurgerea lor a luat sfârșit și primul meu Ultramaraton. Am bifat totodată și distanța de maraton, iar la final am recuperat până pe poziția 78 la general.

Mi-a deschis sau nu apetitul pentru Ultra? A fost sau nu o cursă reușită? Puteam mai bine? Ce a mers în cursă și ce aș putea îmbunătăți?

Șase luni mai târziu și nu am renunțat la cursele de semi, dar nu cred că motivul ar fi că nu mi-a plăcut la Ultra sau că nu mi-a ieșit o cursă bună, ci doar consider că e loc de a îmbunătăți altceva momentan.

Cursa cu siguranță a fost printre cele ma reușite ale mele, să plec în cursă cu gândul ”eu nu mai fac asta niciodată după ce scap azi” la a zice ”voi mai încerca asta”.

Cursa cu siguranță o consider reușită, mai ales când prietenii care au mai făcut asta mi-au zis ”poți preda ultra”. Haha. Mă mândresc cu modul în care am dus cursa, poate regret doar puțin că nu am fost mai curajoasă de la început și mai exact că nu am crezut în mine mai mult și m-am lăsat condusă de psihic prea mult.

A mers strategia de nutriție, nu mi-a fost foame o secundă și nici nu am simțit că nu aș avea suficientă energie. Aș purta în picioare ceva încălțăminte cu feel mai aproape de sol, cred că Mafate Speed 3 nu a fost neapărat necesar (amortizarea a fost un pic prea multă și talpa prea înaltă), dar poate Mafate Speed 4 merită încercat în decembrie 2024. 😁

Cursa este superbă, organizarea și traseul merită făcute măcar odată, sau de mai multe ori. 😁

Va urma….

Trăit și așternut pe ”foaie” de Alergător cu jumătate de normă.