RunningPedia

Istria 100 by UTMB, cursa de 69km cu 2220D+

Marius mi-e frica. E frig si intuneric, iar eu sunt tare mic si mi-e frica. Eu o sa ma ascund aici si sper ca o sa treaca. Dar nu cred ca va fi bine. Imi e frica, daca e sfarsitul? Nu sunt pregatit.

Marius mi-e frica. Tremur. Nu mai am putere si nici energie sa ies de aici. E ca o temnita mica, in care sunt inchis si cineva a aruncat cheia…

Nu e nicio problema Marius. Sunt aici si nu trebuie sa iti mai fie frica. Eu sunt pregatit pentru ce avem de infruntat.

——————————————————————————————

Si cu o hotarare si o liniste interioara am bagat mana adanc, pana in cele mai adanci prapastii din suflet. Am atins niste locuri care nu stiam ca mai exista sau ca au existat vreodata.

ACUM NU TREBUIE SA ITI MAI FIE FRICA. ACUM SUNT SUFICIENT DE PUTERNIC.

Se zice ca intr-un ultra ajungi sa vorbesti cu Dumnezeu. Oare cand alergi un ultra in Sambata Mare ar trebui cumva sa fie garantat acest lucru?

Nu sunt un om credincios, dar sunt totusi un om spiritual.

Am pregatit cursa asta cum nu se poate mai bine. Aveam un plan de nutritie si hidratare bine pus la punct cu ajutorul antrenorului care mi-a fost alaturi in ultimele luni. Un plan pe care l-am urmat cu religiozitate. Am avut echipamentul potrivit pe care stiam sa-l folosesc, pentru ca repetasem in antrenamente.

Am avut picioarele pregatite, aerobicul fit. Am avut un plan de pacing inteligent cu scenarii multiple. Cred ca nu este niciun aspect al acestei curse pe care sa nu-l fi pregatit ca la carte. Scenariile pesimiste imi pareau pana si mie, care pot fi uneori Toma Necredinciosul cel putin realiste, ca sa nu zic prea conservative.

Am pasit in aceasta calatorie plin de incredere, cum probabil nu am fost niciodata pana acum.

PRE-CURSA.

Am acoperit drumul pana in Istria cu pauza de o noapte, in Ungaria. Condus 9h in prima zi, plus vreo 5:30 in a 2a zi. Sosit Miercuri in Umag. Joi odihna buna, chiar si noaptea, Vineri la fel. Inainte sa plec, parea ca ma paste o mica raceala, dar cred ca am reusit sa o tin sa sub control. In dimineata cursei, transport cu bus-ul organizat de Istria 100 by UTMB pana in Buzet.

Warm-up ok, muschii fesieri putin rigizi, probabil de la condus, poate am stat prea incordat. Puls ok.

CURSA.

1. Buzet – Butoniga (0-17.4, 708D+, 757 D-) – timp propus maxim 1:55 (Timp reusit 2:05). Am pornit la un ritm rezonabil. Nu am fortat. Pulsul a stat cam sus. Atingeam constant 155+, imi doream sa stau cat mai aproape de 150, pe urcari, preferabil sub. Am incercat sa nu fortez. Destul de mult noroi, multe treceri prin parauri. Am incercat sa tin pace-ul sub control, nu m-am panicat. Nutritie si hidratare conform plan. Cam cald. CP in and out destul de rapid.
2. Butoniga – Livade (17.4-32.1, 600D+, 600D-) – timp propus maxim 2:00 (Timp reusit 2:06). Pe la km 25 am inceput sa ma simt mai bine, am simtit ca intru in cursa. In continuare mult noroi si coborari mai tehnice decat ma asteptam. Mi-a placut trecerea prin Motovun, mai ales ca deja vizitasem orasul si mi-a parut bine sa-l revad. Era un loc familiar. La km 26 am simtit ca ma trezesc pentru prima data in cursa. Intra cam greu Drink Mix-ul de la 320, poate era mai bun un 160 si 2 geluri in loc.
3. Livade – Groznajan (32.1 – 47.4, 620D+, 350D-) – timp propus maxim 2:10 (Timp reusit 2:15). Am plecat din CP Livade cu un tonus bun, m-a ajutat mult sa vad echipa de suport. Am luat si un shot cu ghimbir ce mi-a placut mult. Am atacat urmatoarea urcare, inca in zona de confort, am depasit multi concurenti pe aceasta portiune. In apropiere de Groznajan am inceput sa am indoieli, ca mai e prea mult. Destul de cald. Am fost prea precaut pe portiunea de coborare. A fost destul de lina, cred ca puteam mai bine.
4. Groznajan – Buje (47.4 – 55.2, 90D+, 150D-) – timp propus maxim 1:00 (timp reusit 57 minute) desi am pastrat o hidratare buna, am si trecut punctul de 51km, cea mai lunga distanta parcursa. Cred ca mental mi-a fost frica de ce o sa apara dupa acest punct. Nu stiam cum o sa reactionez. Am decis sa imi pun castile si sa incep sa ascult muzica. Cred ca m-a ajutat.
5. Buje – Umag (55.2 – 69.2, 0D+, 200D-) – timp propus maxim 1:25 (timp reusit 1:45) multe momente de cumpana. Dupa km 60 au inceput sa apara si ceva crampe. Am luat un shot de magne-b6-potasiu pe care il aveam pregatit, dar de care nu credeam neaparat ca voi avea totusi nevoie. Desi traseul pare plat si in coborare, realitatea din teren a fost foarte diferita. Multe portiuni pline cu noroi sau teren foarte accidentat. Au aparut si dureri in piept. Am fost nevoit sa sap adanc.

POST CURSA.

Cred nu am facut prea multe greseli. Cateva dintre ele sunt evidentiate in randurile de mai sus, dar sunt mai mult lessons learned, decat greseli. O sa investighez putin mai bine sa vad de unde am pierdut energia si de ce au aparut crampele. Cel mai probabil deficiente de fier si minerale in cursa. Mizez pe Potasiu. (analizele ulterioare au aratat ca eram chiar putin pe exces de potasiu).

Am invatat multe din cursa. A fost o oportunitate de cunoastere de care ma bucur foarte mult.

—————————————————————————————-

Se aproprie, km 66, din departare se vede in sfarsit iesirea din iadul asta plin de iarba cu o poteca care ar fi trebuit sa existe, dar de fapt e un mic fir intr-o parte care nu-ti permite nici sa mergi drept. Iar picioarele mele sunt extrem de obosite, desi inca rezista. In sfarsit m-au prins crampele, dureri masive in piept, imi e atat de greu sa urc pulsul la peste 130.

Sunt nevoit din nou sa sap adanc pana la fundul fantanii din suflet, sa imi gasesc toate ancorele pe care le-am aruncat de-a lungul timpului. Mai am doar vreo 3km si incep sa vorbesc cu mine insumi. Nu ma intereseaza ce e in jur pentru ca oricum ascult muzica. Ma ajutase mai devreme sa ma concentrez sa fac pipi in boschetii de pe marginea drumului, intr-un moment in care mi-era extrem de greu sa ma relaxez, dar aveam o nevoie grava sa ma eliberez.

Ma gandesc din nou ca e Sambata dinainte de Paste, nu sunt un om credincios, dar se aproprie invierea. Probabil e doar nevoia de a descoperi un WHY mai inalt decat cel pe care-l am. Pentru ca acolo, singur, transpirat, lovit, cheltuit, cu diferite dureri pe exterior si interior, pare ca ma pedepsesc prea mult.

Imi zboara gandul la tot arborele meu genealogic si mai ales la cei care nu mai sunt. Cumva ma simt conectat la toti.

Arunc mainile pe langa corp si simt ca prind cu putere. Imi aduc aminte acum de toti cei dragi din viata mea, mici si mari.

Cu ultimele puteri ramase, ma montez spre final.

Am uitat sa renunt, in sfarsit.

Articol scris de: Marius Enescu