RunningPedia

“It’s very hard at the beginning to understand that the whole idea is not to beat the other runners. Eventually, you learn that the competition is against the little voice inside you that wants you to quit.” – George Sheehan, M.D., author of Going the Distance

Nu sunt genul care să fugă de competiție, chiar dacă asta înseamnă să nu prind un podium. Nu podiumurile sunt adevăratele victorii, ci progresul propriu este mult mai important pentru mine.

Validarea exterioară este cea mai grea boală, iar eu mă tratez din ce în ce mai bine de ea, pot spune că sunt aproape de vindecare, cu mici scăpări uneori. Începutul acesta de an a fost momentul perfect în a mă valida eu pe mine.

Am venit dintr-un sezon de iarnă în care volumul a crescut, viteza a crescut și ea, la fel și musculatura, recuperarea s-a îmbunătățit, am ținut cont mai atent de toate aspectele. Cele două testări la Unstoppable Performance Lab m-au ajutat să înțeleg care îmi sunt minusurile și să le îmbunătățesc. Denisa a conceput structura de antrenamente potrivită mie și nevoilor mele (fiecare este unic, de aceea antrenamentele ar trebui să fie personalizate pe tipologia și targetele personale).

Prima încercare de asfalt de anul acesta a venit exact în momentul în care aveam nevoie să mă validez singură, să validez că știu ce fac și fac ca la carte.

Deși poate din exterior pare că mă bucur de alergările pe plat, nu e chiar așa, cel puțin dacă nu sunt pe distanțe scurte. Nu îmi place niciodată să dau tempouri mai lungi în antrenamente, de aceea am ales să fac o a doua cursă de semimaraton pe plat.

Legal Half Marathon era startul anului trecut, un traseu pe care îl cunoșteam (să zicem), dar mai ales un traseu care avea să mi se potrivească mai bine, avea și două urcări mai lungi și două coborâri mai lungi. Urcări și coborâri ca la un traseu de plat, nu genul ăla care sunt preferatele mele, dar numai bune să îmi scoată subtil mușchii din monotonie.

Săptămâna dinaintea cursei a fost construită în jurul cursei, dar cât să fie un antrenament lung, nu o cursă, targetul a fost un antrenament de tempo bun. Dacă joi dimineața am alergat pe zăpadă în Brașov și cu lapoviță și ninsoare la 8 dimineața, la București, sâmbătă am dat shake out-ul pe temperatura de la startul cursei, deși la ora la care se anunța că duminică va fi soare.

Photo Credits: FishEye

Soarele se anunța începând cu ora 11, ceea ce îmi lăsa o fereastră de vreo 25-27 min în plină căldură, iar eu la Brașov nu prea am avut parte de soare în ultima vreme, plus că știu că am rămas cu o sensibilitate de vara trecută pe care încă nu am avut ocazia să o antrenez. De aceea strategia a fost să plec la ritmul pe care știam că aș putea să îl duc pe o temperatură ideală, chiar la ritmul acela de potențial maxim, dar totodată într-o zonă de confort. Planul era să țin cât mai aproape de un 4:25 medie pe km până când apare soarele, ca atunci să pot ajusta să termin în jurul unui 4:30.

Am luat în calcul că e posibil ca 4:25 să fie un pic tăricel, deși știam că testele din laborator au dat optimist, dar nu eram odihnită corespunzător, iar încărcarea de peste săptămână se simțea. Dar eram pregătită pentru orice scenariu, important era să mă adaptez și să iasă un antrenament bun, productiv.

De data aceasta am plecat singură de acasă, cu metroul, băieții aveau să mă întâmpine la start.

Ajunsă la start, mă întâlnesc cu câtiva cunoscuți, dar nu prea mulți încât să fiu prinsă prea tare. Spre deosebire de cursele montane, lumea celor de plat este mai străină pentru mine. Mi-am lăsat la garderobă geaca și am plecat la încălzire.

Cu 4min înainte de start am terminat și eu ultima lansată. M-am îndreptat către start unde toată lumea se îmbulzea deja. Am găsit un mic locușor unde să mă strecor, pe la mijlocul mulțimii, nu puteam împinge mai în față și nici nu îmi doream neapărat.

Se dă startul cursei, după nici 200m în care toată lumea s-a îmbulzit să tragă după cei din față, încep să cadă și cei din fața mea, ceea ce mă obligă să sar pârleazul și să continui o mică distanță pe iarbă. Îmi cer scuze că am călcat iarba! Fie călcam iarba, fie călcam oameni în picioare… Din păcate nu învățăm deloc să ne poziționăm în funcție de potențial. Iar aici mă includ și pe mine, ar fi trebuit să mă bag mai în față, cu riscul de a fi bodogănită.

Temperatura de la start era cea ideală, mai că regretam că nu am încercat cursa de 10k. Dar mai degrabă regretam că am avut starturi la ore diferite, cum a fost anul trecut. Încep să îmi găsesc locul în cadrul mulțimii, pare că am ajuns acolo unde cei din jurul meu erau confortabili la ritmul pe care îl țin. Nu îmi dau seama când deja ajunsesem pe la km 3-4, aproape de a lua prima gură de apă și a-mi vedea de treaba mea.

Traseul este unul pe bucle, o buclă are aproximativ 5.33K. Primele 2 bucle au trecut destul de ușor, fără ca să le simt sau să îmi vină prin minte vreo idee de vreun fel, doar am alergat. Începând cu a 3a buclă lucrurile au început să se încingă, atât hainele pe mine cât și temperatura exterioară, nu mai era prea comod nici ritmul și nici energia nu mai era la cote mari. Am încetinit pe la jumătatea buclei, soarele era pe la tot pasul, am renunțat de ceva vreme să încerc să mai iau trasa ideală. Picioarele îmi purtau corpul pe unde vedeau câtuși de puțină umbră.

Ajunsă la ultima buclă, pe primul km, am încercat să văd dacă este vreun pic de energie rămasă de nicăieri ca să scot o ultimă buclă mai tare, cu tot cu soarele care apăruse. Nu a mers decât pentru un alt km. Atunci am decis că avea să fie o zi în care mă mulțumesc cu un PB de aproximativ 1min, iar breaking 1:35 rămâne pentru o altă alergare.

Photo Credits: FishEye

Traseul mi-a ieșit mai lung, deși este măsurat WA, orice deviere a mea de la trasa ideală m-a costat, dar asta am început să mi-o asum încă de la plecare când am călcat pe iarbă ca să îmi fac loc sau ca să nu mă împiedic de vecini, cum am pierdut și când am luat curbele sau când m-am ferit de soare. Poate reușesc să prin o cursă la o temperatură care să îmi placă și să mă țin și de trasa ideală, o pun pe lista de to do pentru o cursă viitoare de plat.

Pentru mine sezonul de plat s-a încheiat, e timpul să mă întorc pe munte.

Next -> Transvulcania