RunningPedia

Nu este o poveste despre cel mai bun timp, cea mai bună cursă sau de cum totul este simplu sau complicat. Este ceea ce este, o poveste. Cea prin care am trecut eu la Maraton Internațional București 2023 – proba de semimaraton.

Ne-am învățat să îi motivăm pe cei din jur sau să ne lăudăm cu reușitele. Dar de ce să nu povestim despre eșecuri sau despre gândurile și trăirile în care învățăm practic cel mai mult?

Nu povestim pentru că fie ne fac prea vulnerabili sau fie riscăm să o dăm în prea multe scuze.

Eu nu îmi caut scuze cu povestea asta, pentru că nu simt că aș avea nevoie de ele. Am învățat că mi-e bine cu mine și mi-e și mai bine să aud în jurul meu cum oamenii au o problemă cu faptul că nu îmi ies cursele.

Introducerea asta suna așa un pic a relație de-a șoarecele și pisica sau a poveste siropoasă de dragoste și ură, dar nu este deloc, este cea mai bună lecție de care am avut parte, pot spune chiar că tot anul a fost o mare lecție și voi folosi tot ce am învățat pentru a înfrunta noi provocări.

——————————————————————————————-

Acum 5 săptămâni aveam să îmi dau mâna cu covidul din nou, iar procesul de pregătire pentru proba de semimaraton de asfalt să îmi fie stopat și poate chiar un pic dat înapoi. Este extrem de greu să te lupți mental cu această boală, poate chiar asta este cea mai mare provocare a bolii, in cazul meu. Am crezut că va fi forma aceea ușoară pe care am tot avut-o în trecut odată la 6 luni, dar de data aceasta a început să își facă simțită prezența mai greu, dar și când a venit, am fost pozitivă timp de aproape 2 săptămâni și cu aproape toate simptomele (am scăpat cu gustul intact și fără probleme grave la plămâni).

După ce am scăpat de simptome și testul covid a ieșit negativ, m-am întors treptat la alergare. Încă de la început pulsul a fost extrem de sus, iar asta m-a obligat să mă întorc și la mai multă odihnă, deși trebuie să recunosc că nu am luat pauză totală deși poate ar mai fi trebuit măcar încă o săptămână. Încă nu mi-a revenit pulsul unde ar trebui să fie, știam asta cu câteva zile înainte de cursă, știam asta în ziua cursei, dar nu mă alarma asta. Era chiar o provocare pentru mine, pe care voiam să o duc cât de bine pot.

——————————————————————————————-

Cred ca a fost una dintre cele mai lungi încălziri făcute înainte de o cursă, nu știu daca e doar vorba de timp, kilometri parcurși sau era doar în mintea mea. Știam că strategia pe care o am va ține o perioadă, întrebarea era cât timp și care va fi prețul de plătit.

Mi-am făcut loc printre mulțimea de oameni și dau de cei mai dragi oameni, cunoscuți din Brașov, prietenii mei de alergare și de suferință din când în când, doar că ei erau la maraton, eu la semimaraton.

Am pierdut din vedere pacerii, i-am pierdut din vedere pe cei dragi si am rămas singură (deși în realitate eram înconjurată de o mulțime de oameni care parcă se blocase la trecerea prin linia de start), înaintând din inerție. Încotro?! Nu am idee, cred că înainte, abia te-ai mișcat maxim 100m și mai ai aproximativ 21k.

Am reușit să trec de poarta de start, parcă atunci m-am trezit. Am consultat datele de pe ceas, eram sub targetul pe care mi l-am propus, ar trebui să îmi fac puțin loc ca să trec de îmbulzeală și să reglez ritmul.

——————————————————————————————-

Cel mai bun timp al meu pe semimaraton este 1:42 făcut anul acesta la Legal Half Marathon pe o vreme de primăvară și după o pregătire mai solidă de asfalt decât cea prin care am trecut acum. Dar chiar și în contextul dat, voiam să văd cât mă țin motoarele pentru un posibil PB. Știam că nu mă va ține până la sfârșit, dar întrebarea era cât?!

——————————————————————————————-

Ceasul arată că am trecut primul km în doar 5:12, e clar ca am stat prea mult în coadă, trebuie să recuperez. Încep și împing, și împing și parcă ritmul de 4:42 mi-a fost confortabil. Continui, dar mă simt nevoită să mai cobor puțin, sunt sub PB ritm și mi-am propus să merg la ritmul ala până voi ajunge să cad în cap (la figurat). Duc următorii 3K la 4:37, 4:35, 4:35. Cred totuși că m-a ajutat și traseul puțin. S-au scurs deja 5km și încă sunt ok, se pare că nu e totul pierdut.

Km 6 a ieșit 4:45, ar fi prins bine să fie un 4:44, dar nu e rău nici așa. Km 7 a fost închis în 4:44. Am pulsul sus, prea sus… a început căldura să își facă simțită prezența. Mi-e doar mie cald sau este cald? Mă lovesc primele raze pe față.. Nu am ochelari de soare, mi-e extrem de cald deși sunt în pantaloni scurți și un tricou.. am nevoie de apă, dar mai am de îndurat puțin. Am scăzut ritmul, e clar că urmează declinul, dar oare cât de grav va fi?!

5min/km, 5:03/km… între timp am scăpat de tricou, l-am aruncat pe margine unei cunoscute…îl recuperez mai târziu… O zăresc pe Maria, mă încurajează. Dar mie mi-este foarte sete și m-aș opri.

Ridic privirea și mă uit cu mult în față, pare că acolo găsesc apă, hai să trag puțin de mine. Trec prin CP luând un pahar, regret că nu am luat o sticlă. Exact la ieșirea din CP mai prind un pahar de pe masă, pe acesta mi-l torn în cap…

Parcă îmi mai revin puțin, duc încă 3km sub 5 – 4:52, 4:52. 4:52. Oare reușesc să duc media asta în continuare? Cred că m-aș mulțumi cu atât. Cred că totuși m-am păcălit, poate ar fi mai ok să renunț, să mă opresc. Trece km 15 la un ritm de 5:05…

Nu aveam să ies din starea în care intrasem, urma parcul acela care mirosea oribil de la distanță. M-a lovit atât de tare mirosul încât aproape am vărsat. Voiam apă și să ies, dar nu mi-era ușor… am tras de mine cum am putut, dar au durat 5:40 sec sa trec de km 16…

Am realizat că s-au terminat km sub 5 și că de acum ori mă opresc pe o margine, unde găsesc o fântână arteziană în care să mă bag, ori mă târăsc la propriu. La cât de incins simteam asfaltul sub tălpi și la cît de dureroase erau cele 2 bășici dobândite, mă mir cum creierul meu nu mi-a blocat picioarele.

5:14, 5:13, 5:01, 5:12…. și încep să văd cum mai am puțin până la linia de final… cum am reușit să ajung până acolo pe soarele ăsta și cu pulsul la o medie de 187? Oare ce am de învățat din asta?!

A mai rămas un km pe care l-am merso-alergat în 5:12, până mi-am dat seama că după ultima curbă s-ar putea să mă aștepte băieții… Nu puteam să îl las pe cel mic să mă vadă atât de terminată, pur și simplu nu. Am strânsă toată energia pe care am mai putut-o găsi în corp, la fel și ultima gură de gel și am alergat. Am terminat cursa cu câteva secunde sub 1:45.

Ce am învățat?

Am învățat care imi este timpul de semi asfalt într-o zi nefericită și cu antrenament puțin specific.

Am învățat că rezultatul este doar o statistică, călătoria și procesul în sine contează.

Am învățat că mă pot baza pe mine și într-o zi mai puțin bună.

Am învățat că pot găsi ambiție și un strop de energie din lucruri simple.

Și am învățat că încă nu am scăpat de sensibilitatea la căldură, creierașul meu încă se luptă cu asta.

Am învățat să mă lupt cu gândurile mele.

Încă nu s-a lăsat cu DNF.

’till next time, Alergător cu jumătate de normă.