RunningPedia

Pain is temporary, memories are for ever.

A venit momentul să vă mărturisesc care este următorul meu mare target (unul care pare aproape, dar pentru care este încă extrem de multă muncă de depus și care se poate întampla în 2 luni sau peste câțiva ani), vreau un podium la o cursa by UTMB.

De când m-am apucat de alergat am reușit să mă țin motivată impunându-mi targete, unele nerealiste la o prima vedere, dar pentru care am muncit să le fac să devină realitate. Când antrenamentele nu ies, corpul nu mă ascultă sau nu am răbdare cu mine, îmi amintesc cum a început totul, cât am evoluat și unde îmi doresc să ajung.

Am crezut că Istria, cursa White poate fi o cursă în care îmi pot îndeplini visul, dar nu este încă momentul. Mai este de muncă, știu ce se poate îmbunătăți și cum pot ajunge unde îmi doresc.

Photo credit: Sportograf – Istria100 by UTMB 2023

În ultima vreme am construit viteză, multa viteză, mult plat. M-am lovit de o eu căreia nu îi plăcea neapărat asfatul, pista, dar a învățat să le iubească. Am dat o “testare” la Legal Half-Marathon unde am putut observa pe unde îmi este nivelul la momentul acesta și am sperat ca îl pot reproduce și pe trail, mai ales că am mai avut o perioadă în care să pun la punct câte ceva. În cursa de la Legal am observat pe la km 18 ca îmi pierd energia și nici cu geluri nu mi-o recuperez, iar cu 2 zile înainte de Istria am aflat și care este posibilul motiv. Era târziu ca să mai rezolv mare lucru, așa că a trebuit să mă ajut cum pot și să lucrez cu ce am.

Înaintea cursei, după ce s-a afișat lista, am putut să îmi dau seama pe unde mă pozitionez la nivel de categoria feminină și mi-am studiat adversarele. Știam din start că sunt favorita nr 5. Din ce am găsit despre celelalte fete, știam că nivelul este apropiat, mai puțin una dintre noi care avea cu peste 100pct UTMB mai mult decât mine. Practic primul loc era dat.

Am avut curajul să sper că pot mai mult decât clasarea la nivel de UTMB. Dar atât acum, cât și la celelalte curse la care am participat în trecut, am reușit să mă poziționez aproximativ cum am fost poziționată, deci la cursele de viteză se pare că punctajul pare să îți ofere o vedere de ansamblu aproximativ realistă.

Startul cursei se dă din Goznjan. La linia de start am putut să îmi reperez foarte ușor adversarele, cum le-am studiat eu pe ele, sunt sigură că a fost reciproc studiul, cel puțin în cazul a 1-2 dintre ele, se vedea în privirile noastre că ne știm deja.

Am plecat curajoasă din prima linie, ultima dată când am făcut asta am câstigat crosul de 14k de la Pitești, în decembrie. La fel și celelalte fete, erau în prima linie, știam că totul devine foarte real. Cea care era clar prim favorită a plecat, nici măcar nu m-am gândit să mă țin după ea, plecase la ritm de 3:20, eu știam că ăla nu e un ritm pe care să îl pot ține mai mult de 500-700m, așa că mi-am oprit instinctul și m-am întors la un ritm care a făcut ca primul meu km să fie în 4:07. Eram încă la un ritm care nu mi-ar fi fost comod. Deși plecarea este într-o coborâre mai abruptă, pe primii 700-800m, am hotărât să mă țin de planul meu, și să mă întorc în jur de 4:30/km. Primii 3k am alergat împreună cu cea care a terminat pe locul 2, 4:07-4:22-4:27. La momentul acesta, cea de pe primul loc avea o “colegă de alergare”, una dintre fetele curajoase a plecat cu ea și s-a ținut de ea cât a putut. Sincer nu știu ce s-a întâmplat cu ea până la finalul cursei.

La momentul acesta, aveam locul 4, și abia 4km de la start… drum lung în față, o alta tipă ne-a ajuns și mi-am dat seama că s-a accelerat ritmul, iar eu nu puteam să mai țin ritmul, riscăm să îmi stric cursa, așa că am făcut un pas în spate, sperând că scap de urcarea dintre km 7-8 și urmează coborâre și recuperez…

Cu 1km înainte de urcare, sunt prinsă din urmă de încă o concurentă și oricât încercam să mă țin după ea, nu îmi ieșea… locul 6..

Photo credit: Sportograf – Istria100 by UTMB 2023

Am alergat de parcă eram Nică prins la furat de cireșe….

Urcarea a schimbat puțin din starea de spirit, mai ales că visam cum urmează coborârea. Am trecut prin singurul CP, Buje, ca și cum nici nu ar fi fost. Visând la coborârea care numai coborâre nu a fost… Un fals plat de toată frumusețea, cu mocirlă, porțiuni tehnice de piatră udă, alergat prin livezi.

Ajunsesem să mă rog sa scap odată de traseu, când pe ultimii 6k, mă trezesc ca în spatele meu, extrem de aproape, este o concurentă care își dorea să mă depășească. Energia mea nu era la cele mai bune cote, mai bag un gel Maurten, o gura de Iso și trag un pic de mine ca să fac cât de cât diferență între noi, dar sub nicio formă nu reușeam să scot km cu ritm sub 5’/km.. traseul era asemănător cu potecile de la EcoRun Moeciu, cu iarbă în usoară pantă, dar nu genul de pantă în coborare pe direcția înainte, ci mai mult lateral, iar asta mă scotea din ritm pe alocuri atât fizic, cât și psihic.

Photo credit: Sportograf – Istria100 by UTMB 2023

Ajunsă în oraș, ultimul km jumătate a fost asfalt, eu deja aveam 2 bașici destul de urâte care mă dureau încă de pe la începutul cursei, încă eram urmărită și riscam să îmi pierd locul. Marius, care era venit inaintea mea, îmi zice ca sunt urmarită, îi zic că știu și cu ultimul zvâc termin ultimii 500m cum am început, la 4:07.

După ce am trecut linia de final a cursei, aflu că am terminat a 5a, în partea din față a clasamentului s-a întâmplat ceva, una dintre fete renunțase pe parcurs, iar eu terminasem pe locul pe care începusem, 5.

Două locuri mai jos decât mi-aș fi dorit, dar am dat tot ce am avut mai bun, am făcut absolut tot ce mi-a stat în putință la momentul cursei. Je n’ai regret rien!

Scris și trăit de: Alergător cu jumătate de normă