Cross 15 Noiembrie (5k) – 2022
Brusc e liniste.
Esti numai tu si gandurile tale. Nu auzi, nu vezi nimic, decat pe tine si linia de finish. Orice era acolo a disparut, in momentul in care ai auzit pistolul. Nu mai e iubire sau ura, adevar sau minciuna, zi sau noapte, nu mai e trecut, prezent sau viitor.
Esti cumva scos de pe axa timpului. Nu mai e nimic. Decat tu, papucii din picioare si linia de finish. Nu trebuie sa vizualizezi, nu exista speranta, nu exista esec, doar tu, start-ul si finish-ul. Nu exista poate. Nu exista cred.
Au trecut prea multe curse, unele (multe) alergate singur, mai ales din perioada de middle distance cand mergeai mult pe track, cand nici macar sportivii de performanta nu erau acolo. Sunt multe altele unde a fost aglomerat. Atatia ani si atatea curse. Esti singurul om pe care il cunosti ce nu a facut sport organizat in adevaratul sens al cuvantului sau hike-uri sau drumetii sau in general sa se miste pana la 26 de ani si a reusit sa ajunga pana aici. Asta te motiveaza, dar te si demotiveaza in acelasi timp. Esti un paradox. Un glitch. Sau poate e doar nevoia ta de a rationaliza. Probabil.
Pentru tine nu exista emotii. Pur si simplu accesezi o stare si totul devine automatism. Ca un robot. Stii ce va urma, stii ca o sa doara si stii ca o sa treci peste. E ca un pattern. Care desi te limiteza, te face sa te simti si empowered. E binecuvantarea, dar si blestemul pe care trebuie sa le duci.
Dar sunt unele zile cand reusesti sa iesi in afara acestui scop. Au fost cateva, dar azi sunt blocate. Stiai ca azi nu va fi acea zi, asa ca ai accesat din nou starea. Acel loc care desi nu te va duce mai departe, esti sigur ca te va pune intr-o pozitie suficient de buna, incat sa nu faci pasi in spate.
Se pleaca.
Esti cateva randuri prea in spate. Dureaza peste 10 secunde cand in sfarsit poti sa dai drumul la alergare. E atat de multa lume si totusi in mintea ta e atat de liniste. Totul e automatizat. De fapt nu traiesti acolo. Esti acolo si stii ce ai de facut.
Dureaza peste 500m pana reusesc sa duci pace-ul stabil in 3:50/mie. Mecanic, exact acolo unde stiai ca trebuie sa fii. Fortezi in cateva locuri, cat sa-l duci in 3 :49, nu depui nici prea mult efort, dar nici prea putin. Incerci sa preiei de cateva ori controlul si pe alocuri accelerezi, dar astazi nu e posibil. Astazi starea a pus stapanire si devii constient ca orice ai face nu o sa cobori acel average sub 3:49, accepti, te abandonezi si ramai acolo.
Si cu toate astea depasesti, incontinuu. Cate unul, cate doi, zeci, copii, adulti, fete, femei, baieti, barbati, mai tineri si mai in varsta. Robotul nu stie sa alerge mai tare sau mai incet. Mii de ore batute in muschi cu ciocanul si infipte cu ace in plamani te-au facut sa nu mai simti.
Robotul stie ca trebuie sa alerge si nu mai are loc pentru nimic altceva.
Trece si km 3, multi pe langa tine cad ca mustele, unii complet, altii partial, dar starea ta e prea simpla si totusi profunda in acelasi timp.
Vine si km4, usoara urcare. Memoria (corpul) stie ca trebuie sa se blocheze un muschi la piciorul drept (genunchiul) ca esti aproape de finish, asa ca robotul doar executa ordinul. E primul moment cand te lasa sa preiei controlul, pentru ca stie ca nu mai tine de el.
Cu o scuturare de brate, o privire catre cer si o urma de lacrima pe obrazul pe drept, stii ca ai revenit, asa ca incerci sa tragi din nou de picior. Arunci putin o privire la ceas, esti la ritm de PB, dar nu va fi deloc usor, sub 19 nu o sa fie astazi.
A avut grija starea sa nu te lase astazi, dar cu toate astea te impotrivesti durerii. Iti iei puncte in fata, oameni, unii pe care ii cunosti si incerci sa tarasti piciorul dupa tine pana treci linia de finish.
Ceasul arata 19 :30 si ceva parca, nu vezi prea bine. Stii ca e gresit. E prima cursa de sosea din istoria recenta care nu are covor de cronometrare la plecare, deci e doar guntime si finish time.
Opresti ceasul, putin peste 5km si exact la limita a 19:22. 19 :20 NET.
PR de O SECUNDA.
Robotul a fost in control astazi si totusi i-ai furat un moment.
Acea secunda iti apartine.
Trăit și redactat de către Marius Enescu
RunningPedia 