RunningPedia

O cursa pe care am abordat-o ca un tempo progresiv la sugestia executorie a antrenorului @Radu, plecare temperata cu crestere progresiva spre ritm ideal de semi.

Astfel de abordari nu-mi sunt deloc confortabile, eu considerandu-ma mai degraba un alergator de tipul: start la race pace and hold on for dear life, dar a picat oportun aceasta provocare, pentru a ma scoate din capul meu dinainte de cursa.

Faptul ca ma astepta o zi destul de calduroasa, cu aproximativ 20 de grade la start si spre 25 la final, venind de la temperaturi de 5-15 grade saptamana premergatoare (spre norocul nostru, am avut totusi partial nor) dar si dorinta de a imi dovedi mie ca sunt pe drumul cel bun cu pregatirea (de parca as avea nevoie de confirmari…) ma cam facusera sa pun presiune pe mine, inainte de cursa.

Am reusit sa ma temperez la start si sa plec controlat (cel putin dupa primii 200m) si sa cresc progresiv ritmul conform planului.

Dupa primul km in care m-am chinuit sa o las la relanti si cu greu sa scad ritmul la 5 si ceva pe mie si totodata sa ma las depasit de foaaaarte multi concurenti, am intrat in sfarsit intr-o zona mai temperata, dupa ce fiecare isi cam gasise locul.

Dupa primii 2km traseul iese din parcul @Dumbrava se indreapta pe sosea spre podul de langa Calarasi, traseu pe care concurentii de la cursele de 10k si semi se intalnesc si cu cei de la 5km. Aici a fost iar o usoara confuzie, pentru ca am depasit multe persoane si nu eram sigur care de pe la ce cursa sunt.

Cireasa de pe tort a fost cand am vazut celebrul pod din Calarasi adaugat in traseu (traiam cu impresia ca nu este inclus anul acesta) un punct pe care l-am strabut de sute de ori in antrenamente anii trecuti si atunci mi-am zis: “va mananc” 🤣 Aici am inceput sa imi pot lua repere, pentru ca pe parcurs ce urcam pe pod, concurentii mai rapizi deja coborau din cealalta parte. M-am pozitionat strategic fix pe mijlocul soselei sa le vad numerele de concurs mai bine si am inceput sa le iau evidenta. Pana la prima intoarcere de la baza a 2a a podului, cred ca aveam minim 15 numarati de la semi. Ma salutam cu cei cunoscuti si le transmiteam de bine si le zambeam in general tuturor.

Incepusem deja sa prind dintre concurenti, unii chiar de la semi, din fata mea. Au fost persoane care au incercat sa plece cu mine, ba chiar au fortat o noua depasire. Ma simteam cumva inca in viteza a 3a si stiam ca nu vor reusi, dar e totusi placut, iti da un sentiment de putere. E bine sa nu te imbeti cu ea, sa incerci sa o intelegi si sa vezi cum te face sa te simti si de ce. In stilu-mi caracteristic am inceput o introspectie. M-am trezit dupa intoarcerea de la baza 2 cand am inceput din nou sa urc. Ma simteam atat de confortabil pe urcari, de fapt mereu m-am simtit.

A fost totusi un moment de slabiciune pe la km 8 imediat dupa coborarea de la celalalt capat al podului, cand piciorul drept a inceput sa dea semne de necooperare (din fericire nu articulare), pe care le-am gestionat foarte eficient (cred ca e doar a 2a cursa cand imi iese bine treaba asta, dupa maratonul Bucuresti 2021), ceea ce mi-a permis sa revin destul de repede la abordarea de a taia din pace si de a prinde concurenti. Bine, este totusi dificil sa iasa la perfectie cand nu ai un traseu 100% plat si cu schimbari bruste de directie, dar lucrurile mergeau bine.

Catre finalul portiunii de sosea care duce spre Parcul Mare de la intrarea din Calarasi, l-am prins pe un prieten localnic, Valeriu, alaturi de care am alergat parcul. Simteam ca trag un pic cam tare si nu eram inca convins ca problema temporara de la km 8 ma parasise complet. Stiind ca el e la 10k, i-am sugerat sa se duca mai repede daca poate. Dupa o discutie placuta, totusi, eu am fost cel care am fost lasat sa plec.

Prima tura am terminat-o oarecum bine, dar inca nesigur de ce aveam sa reusesc. De aici, stiam ca ramasesem doar cei de la semi. Pe ultima linie dreapta a turei 1, am mai numarat inca 3 concurenti, la o distanta destul de mica fata de mine. De aici, am inceput sa controlez cu adevarat ce mi se intampla.

Chestia asta mi-a adus o liniste interioara de care am reusit sa ma agat. Pana la intrarea din tura 2 in parcul Dumbrava aproape ca ii ajunsesem pe cei 3. Depasindu-i consecutiv, unul dintre ei a decis sa se tina de mine, ba chiar a fortat putin si s-a dus in fata. Nu am incercat sa-l prind, dar mi-am dat seama dupa respiratie ca forteaza prea tare. Linistit si fara graba, l-am ajuns si apoi lasat usor-usor sa ramana in spate.

La urcarea din parc spre sosea, deja eram din nou singur. Cei 2km care ne despart de urcarea de pe “marele pod” i-am petrecut intr-o singuratate absoluta, ceea ce imi prieste, doar eu cu muzica si gandurile mele. Hidratare-mancare si alergare, cu o precizie absolut metronomica. Totul matematic, dar in acelasi timp romantic. Mereu un paradox.

Ajung aproape de pod, il zaresc si pe Marius, un alt prieten calarasean, si l-am vazut ca sufera. Am preferat sa trec pe langa el fara sa-I spun nimic, pe moment, mi s-a parut varianta mai buna. De multe ori, mie nu-mi place sa fiu deranjat in astfel de situatii deloc placute.

Urcand pe pod, am inceput din nou sa numar concurenti. Primii 3, poate chiar 5 era clar ca nu pot fi ajunsi, apoi, usor-usor, pe masura ce ma apropiam de intoarcerea de la baza 2 am inceput sa vad concurenti pe care aveam sanse sa ii prind, cativa dintre ei, erau chiar foarte aproape. Cred ca in acest moment aveam cam 11 cu totul, in fata mea. Pe primii 2 ii depasisem deja pana la terminarea podului. Mi-am adus aminte de 2022, cand in acelasi punct, ma simteam cam la fel de bine. Atunci eram pe un pace cu pana la 7 minute mai rapid, si cu toate astea, ma simteam mai fericit si cu siguranta mai recunoscator acum.

Problemele ne ajung pe toti si prin incercari trecem cu siguranta. De diferite tipuri. Pentru unii drumul pe care am calatorit eu poate parea trivial sau chiar nenecesar, dar  e teribil sa ti se ia identitatea si sa nu stii sigur daca vei mai putea vreodata sa ti-o recuperezi si nu doresc asta absolut nimanui, nici macar celui mai mare dusman. (nu ca as avea vreunul 🙃)

Mai aveam deci 2 concurenti in fata mea. Pe primul, l-am ajuns exact inainte ultimei ture de Parcul Mare. Pe panta care te duce in parc, am trecut fulger pe langa el. Aveam o misiune, mai ramasese un concurent. L-am ajuns cam pe ultimul km al cursei. Asemenea celui din Parcul Dumbrava a incercat sa stea cu mine. M-am bucurat. Ma aflam intr-un duel pe care nu mi-l doream neaparat si de care nu stiam ca am nevoie. Mi-a zburat gandul la unul dintre idolii mei, Jakob Ingebrigtsen. Mi-am dat seama ca am kick, dar nu stiu cat de valabil (mai) este. Am decis sa accelerez, usor, abia perceptibil, pas cu pas de la un 4:20, am coborat ritmul sub 4:10. Desi aveam pulsul deja peste 180, eram foarte calm si nu ma chinuiam. Stiu atat de bine sa imi ascund suferinta, incat daca nu m-as cunoaste si eu as avea impresia ca-mi e usor, privindu-ma din exterior. Dupa cateva sute de metri, deja eram singur. Dupa cursa aveam sa aflu, ca acel duel avea sa decida de fapt primul loc la categoria mea.

Cu pulsul aproape de maxim (186 a fost de fapt, nu mai atinsesem nici macar 185 de minim 2-3 ani), alergam in usoara urcare cu 3:40. Desi ramasesem de mult timp singur, nu am luat nicio clipa piciorul de pe pedala, decat dupa ce am simtit covorul de cronometrare, sau, bine, poate cu cativa pasi inainte.

Semimaraton Calarasi a fost o cursa pe care am incheiat-o simtind destule resurse ramase (a 2a tura de 10.5km a fost foarte controlata si fara probleme reale de niciun fel), desi ma dusesem aproape de efort maxim, cel putin din punct de vedere puls.

A fost placut sa tot depasesc concurenti (un fel de “taking souls” dupa “clasicul” Goggins 😅💪).

1:38:07 timp final, suficient in aceasta zi pentru un loc 6 Masculin (7 overall) si ca niciodata categoria de varsta (M30-39) m-a avantajat si am reusit chiar sa o castig!  Este doar al doilea meu podium individual all time si primul de locul I, celalalt l-am obtinut la Pitesti, loc 3 la Semimaraton Pe Arges in Jos, proba de 14km in 2022.

Un traseu masurat aproape perfect pentru distanta clasica de semi (21.1), cu 2 ture de 10.5 si ceva cu peste 100m elevatie si destule intoarceri, dar cel putin pentru mine cu un profil potrivit si rapid.  Pe prima tura am scos 51:02 si pe a2a 47:04. Din cate stiu, singurul concurent care a reusit sa alerge cursa pe negative split, intr-un stil total atipic, inclusiv (sau mai ales) mie. O cursa pe care o voi mai face cu siguranta si care a devenit una de suflet pentru mine. O felicit pe aceasta cale pe Teodora Nădrag pentru ca a reusit ce parea imposibil acum cativa ani: un eveniment mare de alergare in Calarasi.

Ce mai vreau sa punctez este ca acesta e al 7lea cel mai rapid semimaraton din “cariera” mea de alergator si al 2lea cel mai rapid din ultimii 2 ani, cu un fitness construit literalmente de la zero! La sfarsitul lui 2022 eram in fitness-ul vietii mele, m-am prabusit in 2023, dar cu multa munca si dorinta am reusit sa ajung din nou aici, desi la un moment dat, nici macar eu nu credeam ca mai e posibil. Uneori, mi-e teama ca cineva o sa-mi dea 2 palme si o sa ma trezeasca din acest vis frumos, desi am toate cicatricile sa-mi dovedesc ca totul e real si stiu foarte bine drumul pe care l-am parcurs ca sa ajung din nou aici.

Las pozele sa vorbeasca de la sine, dar a fost o zi cu totul deosebita din multe puncte de vedere si sunt recunoscator pentru fiecare moment. Fara nicio exagerare, probabil una dintre cele mai frumoase zile din viata mea. I feel truly blessed.

Multumesc tuturor celor care au fost si sunt alaturi de mine.

Radu, @TeamRun, MyKinetic, @Brasov Runners si mai ales, familia.

If I can make it here, I can make it anywhere! 🙏