RunningPedia

Din natura noastră face parte nevoia de a progresa. E ceva în noi care ne împinge mereu să mergem înainte — fie că o facem din pasiune, fie că e o idee pe care am învățat-o devreme, încă din școală: să evoluăm, să devenim mai buni.

Progresul a ajuns să ni se pară ceva firesc, la fel ca spălatul pe ochi dimineața sau pusul pașilor unul în fața celuilalt. Dar ne-am întrebat vreodată cu adevărat: ce e, de fapt, progresul? Cum îl măsurăm? Și cum ne dăm seama dacă suntem încă „pe plus” când totul pare că stagnează… sau chiar dă înapoi?

---

Sursă: Pinterest

De la startul în alergare la Cortina și înapoi

Am început să alerg acum aproximativ șase ani. La început, progresul a venit natural, aproape fără efort. Era o linie clară, care urca frumos. Dar, ca orice poveste de alergare, au venit și momentele de suprasolicitare, semnalele de alarmă de la corp: entorse, dureri, ligamente care spuneau „e prea mult”.

Atunci am decis că e momentul să cer ajutor și am început să lucrez cu un antrenor. Având un background sportiv, m-a ajutat mult să introduc o structură în antrenamente — fizic, dar și mental. Rezultatele nu au întârziat să apară: an de an, deveneam mai bună, mai motivată și, cel mai important, mai sănătoasă.

Anul 2024 a fost, fără îndoială, cel mai bun al meu în alergare. Totul a mers exact cum mi-am dorit: am trecut la o distanță nouă, mi-am atins obiectivele planificate, și — senzația aceea rară și prețioasă — corpul a fost de partea mea, nu împotriva mea.

Și totuși… în toată această lumină a progresului, a rămas cu mine o experiență pe care n-am putut să o uit: Cortina Skyrace 2023. A fost momentul în care am decis că voi face pasul către curse mai lungi de semimaraton. Deși îmi doream să lucrez pe viteză, am ales să fac un compromis și să explorez distanțele de 50k. Motivul? Mi se părea că pot gestiona mai bine acest tip de efort — și, poate, aveam chiar un mic avantaj acolo.

Dar am învățat repede că, fără un antrenament suficient, lucrurile pot degenera. Două exemple rapide? Transgrancanaria și Istria by UTMB, în 2025. Lecții dure despre cât de repede te poate trage în jos lipsa de pregătire specifică — chiar și atunci când „teoretic” ai experiență sau genul tău de efort.

---

Sursă: Wings for Life

Înapoi la curse scurte… dar nu mai e la fel

Așa că m-am întors la cursele scurte și intense. M-aș fi așteptat să îmi fie ușor. Dar nu este chiar așa.

Antrenamentele pentru distanțe mai lungi m-au schimbat: mi-au dat rezistență, dar au „tăiat” din viteză. Am simțit-o clar pe trail — schimbările de ritm, trecerile de la plat la urcare sau de la urcare la coborâre nu mai sunt ce erau. Nu e o regresie dramatică, dar nici un progres clar.

Un exemplu: Brașov Marathon 2025. A fost o cursă care m-a pus pe gânduri. Am avut un timp cu două minute mai slab decât recordul meu personal din 2023. La prima vedere, ai zice că e un pas înapoi. Dar dacă analizez realist:

• traseul a fost mai lung cu câteva sute de metri;
• a plouat toată săptămâna și traseul a fost alunecos;
• pentru prima dată după entorsa din aprilie, nu mi-a mai fost frică la coborâri;
• m-am simțit puternică fizic, în control pe urcări și cu o musculatură solidă.

Poate că nu e un „PB”, dar e o victorie tăcută. O formă de progres pe care nu o vezi în cifre, dar o simți în corp și în minte.

---

Adevărul despre progres

Progresul nu este întotdeauna liniar.
Uneori e invizibil. Alteori vine în forma unei „regresii”.

De fapt, aș spune că regresul este, de multe ori, o formă de progres. El te obligă să reevaluezi, să schimbi strategii, să te întorci la esențial.

Mi-am dat seama, de exemplu, că mai am mult de lucrat. Și mă bucur de asta! E reconfortant să știu că există loc de îmbunătățiri:

• vreau să cresc în explozie,
• să lucrez la trecerile rapide între segmente,
• să reconstruiesc viteza pe trail.

Și toate astea cu o motivație care vine din interior, nu din așteptările exterioare.

---

Sursă: Sportograf

Așadar…

Ce înseamnă progresul?
E mișcarea spre o versiune mai sinceră, mai rezistentă, mai prezentă a ta.

Cum îl măsurăm?
Prin cum ne simțim în corpul nostru, prin deciziile mai bune pe care le luăm, prin curajul de a ne asculta și de a schimba direcția, dacă e cazul.

Cum ne păstrăm motivația vie?
Căutând mereu sensul din spatele a ceea ce facem. Reîntorcându-ne la „de ce”-ul nostru, chiar și atunci când lucrurile nu merg conform planului.

---

Îți mulțumesc că ai citit. Dacă ai trecut și tu prin momente în care progresul nu era ceea ce părea, mi-ar plăcea să știu cum ai gestionat acele momente. Scrie-mi în comentarii sau pe social media.
Poate că, de fapt, acolo e adevărata linie de sosire: în poveștile pe care ni le spunem, cu sinceritate, despre ce înseamnă să mergem mai departe.