
Povestea mea cu sportul a pornit încă de când eram copil. A început cu jucatul mingii în fața porții și a continuat cu aproximativ 12 ani de handbal.
Ulterior eu și handbalul am mers în direcții diferite, dar am continuat să am o viață cât de cât activă.
În 2019 corpul meu a decis pentru mine, a fost momentul ca eu și alergarea să ne împrietenim. Din vara lui 2019, călătoria mea pe acest drum m-a purtat de la șosea la peste 2500m altitudine, de la curse de asfalt la curse de skyrunning.
Trăiesc prin, respir și mă bucur să împărtășesc despre alergare.
Mă antrenez structurat de aproximativ 5 ani, pentru că îmi doresc ca eu și alergarea să îmbătrânim împreună. Pe lângă antrenamentele specifice, mă documentez despre tot ce înseamnă acest sport.
Îmi place atât să alerg cât și să scriu, iar de acolo s-au născut cele 2 proiecte: RunningPedia și #Știridinalergare.

Leave a reply to Anonymous Cancel reply