RunningPedia

Călătoria mea spre locul 5 feminin la Julian Alps Trail by UTMB – JAT SkyTrail 50k

Julian Alps by UTMB 50k JAT SkyTrail m-a testat în moduri pe care nu le-am imaginat. Finalizarea pe locul 5 feminin în cadrul unei curse atât de prestigioase și competitive este fără îndoială una dintre cele mai mari realizări ale mele, dar rezultatul nu a fost singura lecție învățată din această călătorie. Cursa și pregătirea au fost pline de emoții, îndoieli și descoperiri care au definit experiența.

Începând cu visuri mari

”Aim for the moon. If you miss, you may hit a star.” – W. Clement Stone

Când am început să mă antrenez, ambiția mea era clară: să câștig. Dacă nu urmăream locul 1, atunci care era rostul? Mi-am stabilit obiective înalte pentru că am crezut că este singura modalitate de a-mi împinge potențialul. Pe măsură ce pregătirea a avansat, totuși, mi-am dat seama că câștigarea cursei nu este realistă, totuși vorbim de un amator care are o viață care include multe alte chestii, nici pentru sportivi nu este garantată victoria. Așteptările mele au început să se schimbe, dar nu am renunțat niciodată la speranța unei performanțe puternice, iar încrederea mea s-a mutat în direcția posibilității de a obține un loc pe podium sau, măcar, un rezultat solid.

Photo Credits: Sportograf

Urcușuri și Coborâșuri de-a lungul drumului

Pregătirea dinaintea cursei a fost un montagne russe. După Predeal Forest Run, unde performanța mea nu a corespuns așteptărilor, îndoiala a început să se strecoare. M-am întrebat dacă sunt într-adevăr capabilă să ating rezultatele pe care le visam în cursa by UTMB.

Apoi a venit Ciucas X3, o altă cursă care nu a mers conform planului. M-am confruntat cu obstacole și momente de frustrare, m-au făcut să mă întreb: ”Am ceea ce îmi trebuie anul acesta?” În ciuda acestor momente dificile, ele au servit ca oportunități de învățare, arătundu-mi cum să continui, să mă adaptez și să rămân concentrată.

Dar nu a fost totul luptă. Au fost și momente frumoase, precum X2 Race și, în special, Transvulcania Marathon. La Transvulcania, totul părea să se așeze la locul lui. M-am simțit invincibilă. Aceste momente mi-au reînnoit pasiunea și mi-au amintit de ce urmăresc aceste obiective ambițioase.

Ziua cursei – fețe familiare și emoții

În timp ce am început antrenamentele cu scopul de a câștiga, în ziua cursei mă îndreptam spre un loc în top 10. Eram listată ca fiind a 26a favorită și nu voiam să îmi ridic prea mult așteptările. Stând la linia de start în Žirovnica, capitala culturală a Sloveniei, am văzut fețe familiare din comunitatea de alergare montană—sportivi precum Francesco Puppi, Hayden Hawks și Pina Deiana. Văzându-i m-a umplut de entuziasm și emoții.

Cursa a început și, în câteva momente, traseul promitea că vom fi răsfățați cu priveliști uluitoare asupra lacului Bled, cu insula sa iconică în mijloc. Dar, de fapt, eu am fost concentrată pe a supraviețui pe porțiunile tehnice în urcare, în timp ce îmi conservam energia pentru provocările care urmau.

Îndurând urcarea

Pe măsură ce cursa a avansat, am urcat spre Karavanke Ridge, cel mai înalt punct de pe traseu. Creasta oferea priveliști panoramice uimitoare ale Alpilor Julian și ale muntelui Triglav, cel mai înalt vârf din Slovenia. Eram mai concentrată pe gestionarea energiei mele decât pe admirarea peisajului. Am întâlnit-o pe Anna Cuffer, care filma alergătorii de-a lungul crestei, iar încurajările ei mi-au oferit un impuls binevenit.

Traseul a continuat de-a lungul crestei spre Golica și Klek, iar în ciuda ceții, nu m-am putut abține să nu fac o pauză scurtă pentru a admira priveliștea. Cu toate acestea, vizibilitatea era limitată, așa că m-am întors rapid în modul de cursă pe măsură ce coborârea tehnică în Mojstrana începea. Zona respectivă nu a fost ușoară de parcurs, atât din cauza noroiului și zonelor tehnice, cât și datorită alergătorilor care nu păreau tocmai comozi să alerge pe tehnic. Atunci mi-am dat seama că e posibil să nu fiu în grupul potrivit și că ar fi mai bine să îl părăsesc cât mai repede posibil.

Photo Credits: Sportograf

Reîmprospătare și reîncărcare – Punctul de cotitură

La Dovje, am fost întâmpinată de susținătorul meu preferat, Marius, care era pregătit cu nutriție și încălțăminte nouă pentru ultima parte. Schimbarea pantofilor mi-a oferit impulsul de care aveam nevoie, știind că secțiunea următoare necesită un plus de energie. Am simțit o crampă începând să se formeze imediat cum am încercat să îmi pun în picioare adidașii noi, dar am continuat să mă încalț și să îmi masez zona, hotărâtă să o ignor.

Marius m-a informat că eram pe locul 6 la general și pe 4 în categoria mea. Până atunci, nu am știut pe ce poziție sunt; eram doar concentrată pe atingerea punctelor de control. Dar auzind cât de aproape eram de o terminare pe un loc fruntaș a stârnit ceva în mine. Știam că mai am de oferit.

Ultima porțiune – Îndemnându-mă să merg mai departe

După o secțiune de 7 km pe drumuri asfaltate, ultima provocare se pregătea— o urcare dificilă către Srednji Vrh. Această ascensiune a fost extenuantă, dar am perseverat, condusă de dorința de a depăși cât mai mulți alergători posibil. Pe această porțiune plată, m-am simțit de neoprit. Nu-mi păsa în ce cursă erau alergătorii din fața mea (traseul se intersecta cu cele de 80k și 120k); alergam ca și cum aș lupta pentru locul 1, depășindu-i unul câte unul.

Cu muzica pe tel, similar cu ceea ce făcusem în timpul Ciucas X3, am găsit ritmul pentru a împinge printre ultimii 10 km. Mi-am amintit de durere și luptă, dar m-am simțit puternică, iar linia de sosire era aproape.

Împărtășind podiumul cu doi dintre sportivii mei preferați

Trecând linia de sosire în Kranjska Gora, epuizarea și euforia m-au copleșit—terminasem pe locul 5 feminin în cadrul uneia dintre cele mai dificile curse din viața mea. Pe măsură ce îmi recuperam respirația și mă uitam în jur, realitatea de a împărtăși podiumul cu Hayden Hawks și Francesco Puppi, doi sportivi pe care îi admir profund, a început să se instaleze. Stând alături de acești sportivi a fost o experiență ireală care mi-a amintit cât de departe am ajuns. M-a încurajat, făcându-mă să cred că și eu pot realiza și mai multe. A fi printre acești atleți de elită a fost un vis devenit realitate și mi-a întărit convingerea că pot continua să cresc ca alergător și să-mi depășesc limitele.

Recunoscătoare pentru călătorie și suport

Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără incredibila rețea de susținere pe care o am în jurul meu. În primul rând, vreau să-i mulțumesc din inimă lui Marius. Nu doar că a fost alături de mine în timpul cursei, oferindu-mi suport la fiecare moment cheie, dar a fost acolo în fiecare zi—ajutându-mă atât în antrenament, cât și în activitățile de zi cu zi. Prezența și încurajările lui înseamnă foarte mult pentru mine.

De asemenea, sunt profund recunoscătoare antrenorului meu, Denisa Dragomir. Călătoria noastră împreună a fost nimic mai puțin decât transformatoare, iar eu îi apreciez implicarea, credința în mine și lecțiile nenumărate pe care mi le-a predat. Sunt entuziasmată pentru ceea ce va urma sub îndrumarea ei.

Un mare mulțumesc merge către InfinityRun și HokaRunnersRomania pentru furnizarea celei mai bune nutriții și celor mai bune echipamente pentru a mă asigura că eram pe deplin pregătită. Având echipamentul potrivit și sprijinul echipei, am putut să-mi mențin energia și motivația pe tot parcursul cursei.

De asemenea, vreau să mulțumesc echipei My Kinetic și Casianei Gorneanu pentru reviziile kinetice săptămânale care m-au menținut sănătoasă și pregătită pentru ziua cursei. Să rămân neaccidentată este un lucru esențial.

În cele din urmă, mulțumesc comunității Brasov Runners. Fiecare cuvânt de încurajare și sprijin a făcut o diferență uriașă, ajutându-mă să mă îndrept spre acest rezultat.

Forța Mentală și Bătălia Dintre Minte și Corp

Una dintre cele mai dificile părți ale curselor de anduranță nu este doar provocarea fizică, ci și cea mentală. Alinierea minții și a corpului—mai ales într-o cursă epuizantă ca JAT SkyRace 50k—este o bătălie continuă. Pe parcursul acestei călătorii, am învățat cât de crucială este sănătatea mentală, nu doar în alergare, ci în fiecare aspect al vieții.

Cu o zi înainte de cursă, simțeam presiunea, dar s-a întâmplat ceva care m-a ajutat să mă resetez. Am avut o conversație cu familia mea, iar discuția cu tata și nepoata mea a fost exact pauza de care aveam nevoie. Văzându-mi nepoata mi-a umplut inima de bucurie și m-a făcut să-mi îndepărtez gândurile de cursa care se apropia. Am râs, iar în acel moment am simțit o stare de liniște. Am vrut să port acea bucurie cu mine în cursă, așa că mi-am aranjat părul ca al ei pentru ziua cursei. A fost un gest mic, dar m-a făcut să mă simt ca și cum aș purta cu mine o parte din ea, dându-mi putere.

Când cursa a devenit dificilă—când oboseala s-a instalat și îndoielile au început să apară—m-am concentrat pe acele momente de fericire. M-am gândit la familia mea, la oamenii pe care îi iubesc și la faptul că pot face ceea ce iubesc: să alerg. În acele momente, am apreciat capacitatea corpului meu de a merge mai departe și mi-am reamintit de toate lucrurile bune din viața mea. Această schimbare mentală a fost puternică. M-a ajutat să rămân prezentă, fără a fi copleșită de durere sau de distanța care mai rămânea.

De asemenea, m-am bazat pe fiecare lecție pe care am învățat-o din cursele anterioare. Fiecare experiență trecută—fie că a fost un triumf sau un eșec—m-au învățat ceva important, iar în ziua cursei, am aplicat toate acele lecții. M-am reamintit că am supraviețuit momentelor dificile înainte și că pot face asta din nou.

În cele din urmă, trecerea liniei de sosire nu a fost doar o victorie a corpului, ci și a minții. A fost despre a rămâne mental puternică în momentele cele mai dificile, despre a rămâne conectată cu oamenii pe care îi iubesc și despre a folosi fiecare picătură de bucurie și recunoștință pentru a merge mai departe. Alergarea este la fel de mult o călătorie mentală cât și fizică, iar această cursă a fost…

Photo Credits: Sportograf

Gânduri finale

Privind înapoi, experiența cursei nu a fost doar despre locul obținut, ci despre transformarea și determinarea care au avut loc pe parcurs. Mă simt puternică și pregătită să îmi continui călătoria ca alergător, având o nouă viziune asupra limitelor pe care le pot depăși.

Aș dori să mulțumesc Julian Alps by UTMB pentru organizarea extraordinară, voluntarii au fost cei mai faini pe care i-am întâlnit până acum în orice altă cursă. Aceștia s-au comportat cu fiecare dintre noi ca și cum erau propria noastră echipă de suport, am intrat și ieșit din CPs extrem de repede și fără să îmi pun eu apă sau isotonic, ei s-au ocupat de tot. Pot spune că organizarea mi-a plăcut mai mult decât cea de la Lavaredo, iar peisajele din Alpii Julieni nu sunt mai prejos de cele din Italia.

Până la următoarea provocare! ✨

——————————————————————————–

Informații nutriționale cursă:

Žirovnica – Start – Valvazor

Timp în cursă –0:42:15 – 1 flask de Precision Fuel Drink (30 gr carbs) + 1 gel Maurten 160 (40gr carbs).

Valvazor – Golica

Timp în cursă – 2:59:45 – Ce consumasem până în primul CP (70gr carbs) + 1 flask de apă, 1 flask de iso Naak (55gr) + 2 geluri Maurten 160 (80 gr carbs) + 1 gel Maurten 100 ( 25gr carbs).

Golica – Dovje

Timp în cursă – 4:35:51 – Ce consumasem până în al doilea CP (230gr carbs) + 1 flask de apă, 1 flask de iso Naak (55gr) + 2 geluri Maurten 160 (80 gr carbs) + 1 gel Maurten caff ( 25gr carbs).

Dovje – Gozd Martuljek

Timp în cursă – 5:50:08 – Ce consumasem până în al treilea CP (390gr carbs) + 1 flask de apă, 1 flask de iso Naak (55gr) + 1 geluri Maurten 160 (40 gr carbs) + 1 gel Maurten caff ( 25gr carbs) + 1/2 ginger shot.

Gozd Martuljek – Kranjska Gora

Timp în cursă – 6:46:11 – Ce consumasem până în al patrulea CP (510gr carbs) + 1 flask de iso Naak (55gr) + 1 geluri Maurten 100 (25 gr carbs) + 1 gel Maurten caff ( 25gr carbs) + 1/2 ginger shot.

Total: 615gr carbs.