RunningPedia

Aproximativ 2009-2010

Mi-am pierdut plăcerea de a mai juca handbal, nu mai simt că am un loc în lumea asta. Psihic m-am lăsat depășită de situație cred că acum 3 ani. Am ajuns de la titular incontestabil, la a nu mai intra nici de pe banca de rezerve… m-a depășit creierul, nu mi-am putut controla emoțiile, iar acum sufăr mai mult psihic decât fizic. Posibil să fie momentul să renunț de tot la handbal, nu am reușit să fac din el ceea ce am visat de mic copil. M-am adus singură în situația asta și trebuie să accept. Dar nu îmi văd viața fără sport, nu cred că aș putea să fiu doar liceeana aia care să meargă la școală, să muncească la câmp acasă și să nu aibă nicio sursă de a evada din realitatea ei. Poate reușesc să mă duc către alt sport totuși, dar unul care să nu fie de echipă. Nu am reușit să mă adaptez mediului din care aveam să fac parte după ce am ajuns la liceu, mereu eram fata aia săracă de la țară, ciudată și fără tupeu, de care toată lumea făcea mișto. Departe de ceea ce vedeți azi, lipsită de curaj, neavând tupeul să își ia apărarea în diverse cercuri prin care a fost nevoită să se învârtă. Iar în cadrul echipei de handbal a fost și mai rău. Trebuia să asimilez multe chestii noi, iar în jur nu aveam oamenii de care ar fi avut nevoie un copil introvert ca mine.

După ce am avut o serie de discuții cu mine, am decis să mă interesez ce alt sport aș putea practica încât să nu renunț de tot. Era clar pentru mine că undeva pe traseu “m-am pierdut”, nu mai eram acea tânără speranță, murisem cu mult înainte ca vârsta să fie prea înaintată. Nu aveam suport din nicio direcție, unul moral mi-ar fi trebuit înainte de orice altceva. Cât despre suportul financiar, era limitat, foarte limitat, dar nu mă voi plânge niciodată de asta. Am considerat dintotdeauna că dacă chiar ești un talent deosebit, vei găsi o modalitate de a te ridica și întreține, fără strângeri de fonduri sau chestii de acest gen. Prefer să muncesc, mereu am avut această gândire.

Am întrebat-o pe profesoara mea de sport de pe atunci ce sport aș putea încerca și am ajuns la atletism. Exact sportul acela de care oarecum “fugeam” în generală. Ce ironie! Am călcat pentru prima data pe o pistă de alergare în zona bazei sportive de la Liceul Sportiv Nadia Comăneci din Onești. Nu știam de adidași de alergare, mă încălțam tot cu cei de la handbal. Nu îmi plăcea încălzirea aia multă. Mi se părea că alerg de nebună, mult și fără rost. Nu am reușit să-mi dau interesul în direcția alergării, nu a ajuns să îmi placă. Am renunțat după câteva antrenamente. Deși s-au întins pe mai multe luni, nu am reușit să mă conving că poate mi-aș găsi un loc acolo.

M-am întors la handbal, unde am rămas un talent murit speranță!

13 iulie 2019 – Prima cursă de alergare nu se uită niciodată

Oare ce caut eu aici? Nu am nici corpul, nici antrenamentul unui alergător? Oare de ce sunt încăpățânată și îmi doresc să îmi ies din zona de confort? A apus de mult timpul ăla în care sportul făcea parte din viața mea. De ce nu îmi văd eu de clasele de pilates/barre și de slăbit? Și alea îmi par grele. Amalia tu realizezi că nu ai ce căuta aici?

Ianuarie – Februarie 2020

Ce tari îmi par aștia care aleargă pe munte. Eu abia pot alerga pe asfalt, mi se pare extraordinar ce fac oamenii aceștia. Oare care e treaba asta cu Skyrace-ul? Ce e așa deosebit la el și cine e fata asta care face skyrunning de care vorbesc alergătorii din jurul meu?

Imediat în anul 2020 aveam să aflu și ce e skyrunningul și cine este Denisa Dragomir. Ea îmi este inspirație, antrenor, prietenă din 2020 încoace.

2024 – câteva zile înainte de cursă

Dupa experiența de la Predeal trebuia să mă pun înapoi pe picioare și să fac o nouă cursă, dar viața se întâmplă și am mai “cules” un virus, aș zice că am tras mai tare cu el decât prima dată. Am luat pauză (am sărit un antrenament), iar la al doilea am ieșit cu teoria lui Marius 😆 care sună cam așa: “dacă nu e de la gât în jos, antrenamente normale”. Trebuie să recunosc că am avut noroc că am avut o săptămână pauză de la muncă și am stat destul de bine cu odihna, încât corpul s-a recuperat relativ repede. Până duminică eram deja pe baricade, făceam alergări intense.

Ziua cursei X2

Startul cursei mă găsește în linia a 2a, trasă de Denisa. În mod normal aș fi avut emoții, că doar luam startul cursei alături de cea care este de 3 ori campioană mondială, o dată la Alergare Montană și de două ori la Skyrunning, dar de data asta m-a luat cu vorba și nu am mai avut timp de emoții. 😆🖤

Plec la ritmul grupului și nu se simțea imposibil de dus. Începe urcarea unde m-am concentrat să merg la ritmul meu de PB, dar nici să exagerez, că doar era abia prima urcare, abia primul km.

În capătul urcării Bâlea Lac – Șaua Capra eram a 3a fată. Arunc o privire la ceas, pulsul era într-o zonă ok, timpul părea a fi de PB cu doar puțin mai bine ca acum 1 an. Totul sub control.

Photo Credits: Alecu Florin Bogdan

În continuarea urcării mai pierd o poziție, ca nu foarte mult după prima poziție pierdută să mai fiu întrecută de o altă alergătoare. Pe prima m-am decis să nu o urmez imediat cum m-a întrecut, părea că se duce bine, iar pentru mine era destul de devreme ca să trag mai tare de mine. Pe cea de-a doua am urmat-o instant, nu părea să ducă un ritm care m-ar dezechilibra încât să mă pun în situația de a încetini ulterior.

Astfel ne găsește împreună toată distanța dintre Șaua Capra până aproape de Lacul Călțun (poate puțin mai in spate, până pe la km 5). Acolo am trecut în față și am continuat să trag către vârful Negoiu, la același ritm al meu, de PB dar să nu fie unul pe care să nu îl pot susține până la capăt. Mereu cu gândul că mi se suflă în ceafă, dar că fac față provocării.

Ajung pe Vârful Negoiu după 2h și 3min de la start, cu peste 5min mai bine decât anul trecut. Cu reușita asta în minte mă decid să încerc să mai recuperez ceva și pe “coborâre” (e fals să spui coborâre pe traseul ăla 😆) și plec în ideea de a mă apropia de cea din față.

De-al lungul traseului mă tot întâlneam cu alergători cunoscuți și necunoscuți, unii mă încurajau strigându-mi numele, alții mă încurajau spunându-mi că sunt aproape de a treia poziție, dar eu eram cocentrată pe misiunea mea – să ajung la final de cursă cu cea mai smart cursă făcută până în momentul respectiv, iar dacă mă prinde Mihaela din spate să am suficientă energie să nu cedez poziția.

A fost o zi mai călduroasă decât anul trecut, am suferit puțin de cald, dar nu foarte tare. În schimb am cărat destul de multă apă cu mine, dar chiar și așa nu mi-a fost suficientă, așteptam CPul de la Izvorul Paltinu. Ajunsă în punct îmi pun apă într-un flask, iau un gel cu cofeină și la treabă. Trebuia să recuperez o poziție și eram destul de aproape să o fac.

Era ultima bucată mai grea pentru mine, cu Mihaela în spatele meu și Anna în față era momentul să îmi verific nivelul. După atâtea antrenamente care mi-au ieșit pe ochi, după atâtea săptămâni în care construcția pentru cursa target m-a ținut mai mult low battery decât cu energie, acum era momentul să testez cum stau. Fiind destul de aproape de cursa target simțeam că am puțin mai multă energie, iar antrenamentul părea că s-a așezat. Urcam și deși nu îmi plac urcările, asta mi-a plăcut extrem de mult, am tras cu aproape toată energia pe care o aveam, păstrând minimul de energie necesar pentru coborârea tehnică de la final.

Pe urcare o prind pe Anna, am reușit să pun chiar și puțină diferență între noi, dar încă stăteam cu gândul la Mihaela pe care deși nu o simțeam că vine, era o posibilitate să apară. Am ajuns pe coborâre și m-am bucurat de ea, am tras într-un ritm susținut dar încă confortabil, controlat. Pe ea îl văd pe Marius care se întorcea din hike-ul lui din direcția opusă celei în care a fost cursa, înainte de cursă râdeam că voi ajunge înaintea lui, se pare că aveam dreptate. Am intrat pe asfalt, era ultima suflare. Mă împiedic de oamenii care erau înșirați peste tot pe asfalt, am făcut slalom printre ei și mașini.

Ajung la finish în 3:55:31. A 3a fată de la cursa X2.

Photo Credits: Andrei Bălăşan 

Mi-a luat puțin timp până am realizat ce făcusem. În sfârșit mi-am îndeplinit visul de a fi cu Denisa pe același podium, unul de open, nu categorie. Probabil cel mai important rezultat al meu.

Reflectând asupra unei experiențe incredibile la X2 Race, unde am luat cu mândrie locul 3 pe podiumul feminin! Această cursă m-a provocat, dar mi-a arătat și cât de departe am ajuns ca alergătoare. De la urcările dificile la coborârile rapide, fiecare moment a fost o amintire a motivului pentru care iubesc acest sport.

E încă mult până departe, dar antrenamentele încep să dea roade. Și chiar dacă de cele mai multe ori mă simt obosită, lipsită de vlagă, sunt absolut vrăjită de alergare. Ce călătorie incredibilă a fost această cursă! X2 Race m-a împins aproape de limitele mele (cu ceva rezerve rămase), dar fiecare pas, fiecare urcare și fiecare provocare au meritat. Să stau pe podium pe locul 3 pare ireal—mai ales într-o competiție atât de dură!

Această cursă nu a fost doar un test al rezistenței fizice, ci și al forței mentale și determinării. Sunt extrem de recunoscătoare pentru sprijinul tuturor celor care au crezut în mine și pentru oportunitatea de a împărtăși această experiență cu o comunitate atât de minunată de alergători.

Să celebrăm victoriile, mari și mici, și să continuăm să ne depășim limitele. Mulțumesc, X2 Race, pentru o experiență de neuitat!

Un mare mulțumesc tuturor celor care m-au susținut pe parcurs – cunoscuți și necunoscuți de pe traseu care m-au încurajat atunci când eram pe poziția a 4a, ați activat dorința de luptă!

 E meritul meu în primul rand, al meu și al voinței mele de a ieși la alergat mai ales atunci când nu am dorința deosebită de a face asta!

Apoi al Denisei Dragomir care mi-a fost alaturi la fiecare pas in ultimii 4 ani. Al lui Marius Enescu care mă sustine când am nevoie si dă de Pământ cu mine atunci când îmi plâng de milă din motive absurde. Ei mă țin cu picioarele pe Pământ când e nevoie și mă ridică atunci când mental nu sunt ‘’in the game’’.

Multumesc, Bogdan Crețu! Datorită inițiativei tale de a colabora am început să cred și mai mult în mine, că poate sunt acolo aproape de restul, mai aproape ca oricând. 🙏

Multumesc pentru reviziile saptamanale, Casiana Gorneanu si My Kinetic! Nu aș putea aduna atâția km și să fiu sonatas fără să trec pe la voi. 🙏🤗

Pe final vă las cu niște gânduri și întrebări… Cred că a fost o cursă pe care am tratat-o ca la carte, dar totodată nu cred că am dat tot ce am mai bun în ea. Cred că era loc de mai bine. Cu cât mai bine nu știu, iar dacă se merita să trag și mai tare de mine, nici atât nu știu. De obicei vrem să se întâmple totul foarte repede, extrem de repede dacă s-ar putea. Vrem să alergăm repede, să evoluăm repede. Care este reversul acestei situații? Oare ce înseamnă repercursiuni în cazul în care stai mereu în zona ta de confort?